Jucării

Jucăriile sunt obiecte create în general pentru a reda la scară redusă realitatea și a oferi copiilor miniaturi reprezentative ale lumii adulților. Jucăriile pot constitui un liant al relațiilor dintre copii și chiar un suport moral oferit copiilor ca indivizi. Cu toate acestea și unii adulți dar și unele animale nedomesticate se mai joacă cu jucăriile.

Există jucarii pentru fiecare din stadiile de dezvoltare a copilului. Astfel, copiii mici au jucării de obicei din cauciuc sau alt material elastic, care nu pot fi ingerate cu ușurință. Cu cât copilul este mai mare, cu atât jucăriile destinate lui sunt mai complexe.

În comerțul cu jucării una din dilemele întâlnite este cine alege jucăria: copilul sau adultul? Pentru copil jucăria preferată este aceea care reflectă cel mai bine visurile și aspirațiile lui, dorințele sale de a fi mare, de a imita sau reproduce lumea înconjurătoare; pentru părinte imupulsul educațional de a transmite valorile sale copilului se îmbină cu dorința de a-i oferi ceea ce i s-a refuzat în copilărie.

Jucăriile mai pot fi clasificate și după vârsta și sexul copiilor cărora le sunt destinate, tipul de materiale folosite (jucării din lemn, materiale plastice, textile, metale), modul de funcționare (mecanice,electronice) etc.

Sursa: Wikipedia